Această categorie cuprinde toate lansările de carte, precum și manifestările organizate cu această ocazie (prelegeri, seminarii, expoziții, recitaluri) din Romania. Fiecare eveniment cuprinde o scurtă descriere, data, ora și locația unde se desfășoară, precum și un afiș sau galerie foto.
Lansarea cărţii „PETRE GEAMBAȘU – De la PETRICĂ la MAESTRO” scrisă de OANA GEORGESCU. PETRE, CĂLIN și DAVIN, cele TREI GENERAȚII ale familiei GEAMBAȘU, din nou pe aceeași scenă!
Femininul și imaginile sale - lansarea volumului. Studii de caz și interpretări psihanalitice ale femininului în dinamica psihicului uman”, semnat de Houari Maïdi.
Miercuri, la Libraria Bastilia (Piata Romana nr. 5) din Bucuresti, Nora Iuga va citi poeme din cel mai recent volum al sau, ciinele ud e o salcie, aparut de curind la Editura Cartea Romaneasca, si in editie digitala.
Cât de bine ne cunoaștem propria lume interioară? Ce ne dezvăluie relațiile despre vulnerabilitățile și dorințele noastre?Și cum ne schimbăm atunci când începem să ne privim viața cu mai multă claritate?
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, discută în dialog cu Emil Hurezeanu despre volumul său de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”, într-un context european marcat de provocări geopolitice și economice.