Se afişează 11361-11370 din 53494 rezultate.

-
Miercuri, 29 noiembrie 2017, de la ora 17:00, la Colegiul Noua Europă (Bucureşti, Str. Plantelor, nr. 21) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului semnat de istoricul religiilor Andrei Oişteanu, Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură, apărut în ediţie ilustrată, în seria de autor pe care editura Polirom i-a consacrat-o. Evenimentul va fi moderat de Andrei Pleşu. Intrarea este liberă.
- https://www.bucuresteni.ro/despre/dezbatere-despre-sexualitate-si-societate-v...
| Miercuri 29 noiembrie 2017 | 17:00 | |
3194066

-
În contextul expoziției internaționale HEINRICH SCHLIEMANN – DESCOPERITORUL TROIEI, găzduită în premieră națională de Muzeul Național al Banatului Timișoara, vizitatorii au privilegiul de a redescoperi câteva dintre cele mai reprezentative repere din istoria Greciei preistorice, în cadrul unui nou eveniment.
- https://www.timisoreni.ro/despre/frumusetea-in-grecia-preistorica/
| Miercuri 29 noiembrie 2017 | 17:00 | |
3171447
-
Sfârșitul lunii noiembrie aduce în orașul tău cea de-a doua ediție a Turneului Național „Cu inima la teatru‟ – heART, organizat de Cuibul Artiștilor, împreună cu Asociația FRENDS. De pe 17 și 29 noiembrie, oamenii din 13 orașe sunt invitați să vină cu inima la teatru la acest maraton cultural.
-
0745072081
| Vineri 17 noiembrie 2017 - Miercuri 29 noiembrie 2017 | | |
25784

-
Amfitrionul a numeroase conferinţe de succes şi maestrul unei impresionante palete de mijloace de expresie ce compun un adevărat limbaj, DAN PURIC va aduce în faţa celor prezenţi o emoţionantă prelegere în ton cu tema spectacolului.
- https://www.bucuresteni.ro/despre/sa-se-ridice-tara/
| Marti 28 noiembrie 2017 | 19:00 | |
3197975
-
Proiectul național Business rEvolution, organizat de Doingbusiness.ro, continuă in această toamnă cu 4 noi editii la Ploiești (21 septembrie), Craiova (12 octombrie), Oradea (25 octombrie) și Târgu Mureș (28 noiembrie). Într-o lume aflată în schimbare accelerată, conferințele Business rEvolution – Digitalizarea: Trend sau Tsunami?ajută antreprenorii să deslușească mecanismele transformării digitale care agită economia în general și mediul de afaceri în particular.
| Joi 21 septembrie 2017 - Marti 28 noiembrie 2017 | | |
25728

-
Seria de conferințe #CePunemÎnRamă? continuă cu o nouă temă: Designul, când toți suntem designeri. Perspective în designul pentru inovație socială și culturală. Evenimentul va avea loc luni, 27 noiembrie, începând cu ora 18:30, în Sala Cafenea de la ARCUB (strada Lipscani nr. 84–90). Conferința face parte din Programul Expozițional ARCUB 2017.
- https://www.bucuresteni.ro/despre/cepuneminrama/
| Luni 27 noiembrie 2017 | 18:30 | |
3207305

-
Pe măsură ce se apropie venirea lui Moș Nicolae, ne încearcă deopotrivă bucurie și nerăbdare, indiferent de vârstă. În curând vom lustrui ghetuțele și le vom așeza la ușă, în așteptarea Moșului. Anul acesta nu vom primi însă o jordiță, ci o simpatică păpușică de lemn.
- https://www.timisoreni.ro/despre/atelier-creativ-pentru-adulti/
| Luni 27 noiembrie 2017 | 17:00-18:30 | |
3152471

-
În cadrul unei întâlniri cât se poate de lejere & prietenoase, te punem față în față cu jazzmanul anului (2010 și 2015) și alto-saxofonistul anului în Ungaria (2014) - uimitorul Tóth Viktor. În timpul concertului-dialog propus de virtuosul saxofonist maghiar, poți afla detalii despre istoria jazzului, caracteristicile stilurilor de jazz - exemple fiind chiar piesele intepretate...
- https://www.clujeni.com/despre/concert-viktor-toth/
| Duminica 26 noiembrie 2017 | 21:00 | |
3253177

-
Lobby Hero oferă spectatorului o poveste aparent simplă, cu implicații complexe. Personajele – un paznic, șeful acestuia, un polițist și o polițistă – sunt în același timp și bune, și rele, și egoiste, și altruiste; suferă, se amuză sau exacerbează emoții, în încercarea de a se redescoperi pe ei înșiși.
-
0743215998, 0213233970
- https://www.bucuresteni.ro/despre/lobby-hero/
| Duminica 26 noiembrie 2017 | 19:00 | |
3207292
47921349402613750426260975700652505311615683252492