Se afişează 11541-11550 din 53477 rezultate.
  • Castelul vrajitoareiLink extern

  • Era odată o vrăjitoare care credea că se face mai frumoasă atunci când auzea copiii ţipând de frică. Într-o zi, închide în palatul ei o prinţesă. Numai că prinţesa noastră, cu ajutorul celor mici si iscusiti, învaţă să nu se mai teamă de întuneric, fantome, şoareci şi păienjeni.
  • 0310051620
  • Duminica 29 octombrie 201711:00
  • Ecstatic DanceLink extern

  • Călătorie exploratorie prin muzică și mișcare liberă, pentru exercițiu fizic, eliberarea de stress, exprimarea emoțiilor, descoperirea de sine și celebrarea vieții. Ceremonie cu Cacao * ECSTATIC DANCE * Oră în comunitate - DJ Chak.Ra (Ecstatic Dance Berlin & Munich)
  • 0722661897
  • Duminica 29 octombrie 201711:00
  • Cupa Floreta Timisoara
  • Cupa Floreta TimisoaraLink extern

  • Circuit european de scrimă pentru copii, organizat de ACS Floreta Timişoara. Peste 150 de sportivi din România, Ungaria, Serbia, Moldova, Marea Britanie, Israel, Belgia, Olanda, şi alte ţări vor fi prezenţi în Timişoara între 28-29 octombrie la a doua ediţie "Cupa Floreta". În acest an evenimentul va avea loc în sala de sport a Universităţii de Vest, din strada Popa Şapcă, nr. 5.
  • Sambata 28 octombrie 2017 - Duminica 29 octombrie 2017
  • Concert Over BandLink extern

  • Pe 28 octombrie te invităm să îți încarci bateriile la Hard Rock Cafe, cu un concert plin de ritm și energie! Over Band ți-a pregătit o seară de neuitat, cu piese pop-rock puternice și explozive, hituri celebre din repertoriul Pink Floyd și acorduri de blues, numai bune pentru dans.
  • Sambata 28 octombrie 201722:30