Se afişează 10631-10640 din 53494 rezultate.
-
Corul de Cameră PRELUDIU al Centrului Național de Artă “Tinerimea Română” va susţine la Ateneul Român, luni 28 mai de la ora 19:00 un concert dedicat aniversării dirijorului Voicu Enăchescu, formatorul și dirijorul corului de peste 45 de ani, cu titlul “VOICU ENĂCHESCU – 75” eveniment organizat în parteneriat cu Filarmonica “George Enescu” din București.
-
0213156875

-
Vorbind despre lumea de azi, ca şi alţi colegi de generaţie de pe alte meridiane, Schwab duce experienţa cruzimii la limită, violând deliberat sensibilitatea publicului. O face cu disperare, dramatism şi poezie, îmbinând graţia cu grotescul. Este şi ceea ce şochează, dar şi captivează în delirul celor trei femei bătrâne, străine şi singure care stau la taifas în Şefele.
-
0738823583
- https://www.bucuresteni.ro/despre/sefele/
| Duminica 27 mai 2018 | 19:30 | |
3194313

-
Refugiul reprezintă cele mai mari frici ale noastre cu privire la viitorul internautic. Cei mai mulți dintre noi nu ne preocupăm activ de evoluția tehnologică, însă ne așteptăm ca progresul științei să ne vină în întâmpinare cu produse din ce in ce mai adaptate nevoilor noastre și cât mai conectate.
-
0738823583
- https://www.bucuresteni.ro/despre/refugiul/
| Duminica 27 mai 2018 | 19:00 | |
3194314

-
„Poiche volse la mia stella”, muzică pentru voce și lăută, de la începutul secolului al XVI-lea. Sâmbăta 26 mai 2018 la Biserica Romano-Catolică Elisabetin III (Piața Bălcescu) cu începere de la ora 19:00, va avea loc un recital inedit care va cuprinde muzică pentru voce și lăută compusă la începutul secolului al XVI-lea.
-
0746146247
- https://www.timisoreni.ro/despre/poiche-volse-la-mia-stella/

-
Mini festival urban în Grădina Icoanei, cu peste 50 de artiști și artizani. Oferă produse handmade, dulciuri, fructe de sezon și ateliere de creație pentru toate vârstele, readucând atmosfera târgurilor de odinioară.
- https://www.bucuresteni.ro/despre/targul-de-mosi/
| Vineri 25 mai 2018 - Sambata 26 mai 2018 | 10:00 | |
3196244

-
În perioada 17-26 mai, Asociația Culturală Kratima și Arhiepiscopia Timișoarei organizează, cu sprijinul Primăriei și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, cea de-a patra ediție a Festivalului coral internațional VOX MUNDI, un eveniment unic ce dă voce orașului.
- https://www.timisoreni.ro/despre/festivalul-vox-mundi/
| Joi 17 mai 2018 - Sambata 26 mai 2018 | | |
3154286

-
Raliul Aradului KIA se desfasoare in perioada 24 – 26 mai. Evenimentul este organizat sub atenta supraveghere a fostului campion de raliuri Mihai Leu, promotorul evenimentului.
- https://www.aradeni.ro/despre/raliul-aradului/
| Joi 24 mai 2018 - Sambata 26 mai 2018 | | |
3243823
30570261704809948100499674810130567494313200255381