Doneaza Sange - O sansa penru viata

Detalii

Categorie
Evenimente diverse
Modificat
acum 1 deceniu si 2 ani
Vizualizari
695

Voteaza & Distribuie

Descriere

Uniunea Nationala a Studentilor din Romania in colaborare cu Asociatia REACT, Fundatia Donatorilor Benevoli, Institutul National de Hematologie, Crucea Rosie si Ministerul Sanatatii, organizeaza o ampla campanie de donare de sange.

Evenimentul, pe plan national, se afla anul acesta la cea de-a VII-a editie.

In Timisoara aceasta campanie, ce poarta titlul „Doneaza Sange – O sansa penru viata" va fi implementata de Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara (ASSEUT), membru al UNSR, in colaborare cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Timisoara. Actiunea este la cea de-a doua editie la Timisoara iar anul acesta se desfasoara si in alte 11 centre universitare din tara.

Astfel, incepand din 12 mai, in fiecare zi, de luni pana vineri, studentii, profesorii, personalitati din Judetul Timis si cetatenii Municipiului Timisoara sunt asteptati la Universitatea de Vest din Timisoara, pentru a face o donatie. Se ofera, pentru cei ce devin donatori, bonuri de masa in valoare de 51 RON, o zi libera de la sevici pentru angajati si scutire pe o zi pentru studenti. De asemenea se ofera din partea organizatorilor si a sponsorilor ciocolata si suc.

Facem apel si pe aceasta cale, catre toti studentii, profesorii, conducerea universitatii, sefii de institutii publice, precum si toti cetatenii, sa vina sa doneze pentru ca astfel pot da un exemplu si un imbold tuturor, contribuind la salvarea vietii semenilor lor.



Conditiile care trebuie indeplinite de donatori:

· varsta cuprinsa intre 18 si 62 ani

· greutate minima - 58 kg fetele si 60 kg baietii

· hipotensiune: TA < 100/60 mmHG

· hipertensiune: TA - 80/130 mmHG

· sa nu fi avut sau sa nu aiba urmatoarele boli: hepatita (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inima, boli de piele, de tiroida, miopie - 4 dioptrii, anemie, gripa

· sa nu fi suferit in ultimele luni interventii chirurgicale sau stomatologice

· femeile sa nu fie: insarcinate, in perioada de lauzie, in perioada menstruala

· sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 24 de ore inaintea donarii


Pentru ca donarea sa se desfasoare in conditii bune se recomanda:

· odihna suficienta in noaptea prealabila donarii

· inainte de donare: alimentatie usoara, dar bogata in fier; se vor evita produsele bogate in grasimi, prajelile, fiind recomandate carnea slaba, pestele, cerealele, leguminoasele

· aport crescut de apa si evitarea bauturilor care contin cofeina.