Teatrul National Timisoara, finantat de Ministerul Culturii si Cultelor va organiza cea de-a XIV-a editie a Festivalului Dramaturgiei Romanesti, in perioada 4-12 octombrie 2008. Cum baza de pornire a spectacolului este textul romanesc de teatru, dorim sa anuntam organizarea, sub egida festivalului, a celei de-a III-a editii a Concursului National de Dramaturgie Romaneasca.
Cea de-a III-a editie a Concursului National de Dramaturgie Romaneasca, organizata in cadrul Festivalului Dramaturgiei Romanesti, are ca obiectiv central selectia si promovarea unor piese de teatru inedite (care nu au mai fost montate sub nici o forma artistica). Nu exista restrictii tematice.
El se adreseaza dramaturgilor de limba romana debutanti sau deja consacrati, din Romania si din diaspora.
Piesele vor fi trimise intr-un plic cu adresa destinatarului: Teatrul National Timisoara, str. Marasesti nr. 2, 300086 Timisoara, jud. Timis (cu specificarea „pentru Concursul National de Dramaturgie Romaneasca). In interiorul acestui plic va fi introdus un altul, mai mic, pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic – sigilat – care va contine coordonatele autorilor, va fi deschis de juriu doar dupa desemnarea textelor castigatoare.
Se vor acorda: Premiul I, Premiul al II-lea si Premiul al III-lea.
In vederea selectionarii, piesele vor fi tehnoredactate in format electronic, cu diacritice. Piesele intrate in concurs nu vor fi returnate autorilor. Piesele care nu vor avea coordonatele autorilor specificate in plic sigilat nu vor intra in concurs.
Textele trebuie sa ajunga pe adresa Teatrului National Timisoara pana cel tarziu la data de 1 mai 2008, data postei.
Premiile vor fi anuntate si decernate in 12 octombrie 2008, in cadrul Festivalului Dramaturgiei Romanesti, in seara decernarii premiilor.