Ghidul tau pe internet
Concert Simfonic
Detalii
- Categorie
- Petreceri / Concerte
- Modificat
- acum 1 deceniu si 2 ani
- Vizualizari
- 585
Voteaza & Distribuie
Descriere
Sala „Capitol" vineri, 20 martie 2009, ora 19
CONCERT SIMFONIC
Dirijor:
LOUIS LAVIGUEUR
Canada
Solist:
GABRIEL CROITORU
Program:
E. Lalo: Simfonia spaniola, pentru vioara si orchestra, op.21
H. Berlioz: Simfonia fantastica, op.14
Avancronica de concert
Dirijorul Louis Lavigueur, din Canada, oaspetele Filarmonicii „Banatul", propune publicului meloman din Timisoara un program cu muzica romantica. Astfel, vineri, 20 martie, vom putea asculta Simfonia Spaniola, pentru vioara si orchestra, op. 21 de Edouard Lalo si Simfonia fantastica, op. 14, de Hector Berlioz.
Nascut la Lille, in Franta, dar de origine spaniola, Lalo s-a integrat in miscarea de renastere a muzicii instrumentale franceze. Desi a compus opere, simfonii, muzica de camera, el este cunoscut in lumea muzicala pentru creatia din genul concertistic. Fiind violonist, a scris 4 concerte dedicate acestui instrument. Trei dintre ele au denumiri particulare: concert rus, fantezie norvegiana si simfonia spaniola, lucrarea cea mai apreciata. Inspirata si ea din folclorul spaniol, ca si celelalte lucrari ale sale, Simfonia Spaniola se distinge prin melodiile sale expresive, prin ritmurile specifice peninsulei iberice si prin armoniile clare, nesofisticate. Prima auditie s-a petrecut la Paris, in februarie 1875, in interpretarea lui Pablo de Sarasate, caruia i-a fost dedicata. Trei ani mai tarziu, in aceeasi interpretare, a fost ascultata de Ceaikovski, care s-a aratat entuziasmat de lucrare. Vineri seara, pe scena salii „Capitol", o vom asculta in interpretarea maestrului Gabriel Croitoru.
In finalul concertului vom asculta celebra creatie a lui Berlioz — Simfonia fantastica. Aceasta simfonie marcheaza actul de nastere al muzicii programatice si al celei descriptive, fiind totodata si un manifest de estetica tip berlioz.
Berlioz a fost un personaj extrem de controversat; era adulat de unii, urat de altii, ceea ce ne aduce aminte de wagnerieni si antiwagnerieni. In fapt, ceea ce era de contestat la Berlioz, in Franta acelor ani, erau anumite trasaturi negative cum ar fi reclama zgomotoasa pe care o organiza la prezentarea lucrarilor sale, autoevidentierea de cate ori avea posibilitatea si, nu in ultimul rand, ostilitatea pe fata pentru unii din marii creatori contemporani lui. Acest superromantic care iubea la nebunie succesul si afirmarea avut si un mare numar de admiratori fara rezerve, care i-au alimentat si sprijinit dorinta de a compune. El a revolutionat muzica in momentul aparitiei creatiilor sale, Darius Milhaud spunand ca „opera lui Berlioz este inepuizabila in inventii, descoperiri indraznete, savante ". Sa amintim si celebrul sau talent de orchestrator.
Simfonia fantastica, terminata in aprilie 1830, are un program pe care compozitorul l-a distribuit spectatorilor inainte de premiera. Iata, pe scurt, cateva idei ale fiecarei parti. In partea intai, eroul o zareste pe femeia ideala si se indragosteste nebuneste. Visare, valuri de pasiune si portretul ei insotit de o tema care in mod constant se regaseste in toate cele cinci parti. Partea a doua incepe cu un bal la care asista eroul, cu muzica stralucitoare, fascinanta, dar si cu aparitia in minte a melodiei iubitei. Partea a treia se petrece intr-un peisaj campenesc unde un duet intre pastori il cufunda intr-o dulce visare.
In partea a patra, intr-un acces de disperare provocat de un mars al supliciului, eroul se otraveste cu opium datorita caruia are viziuni oribile, crede ca este condamnat la moarte si ca asista la propria executie. Inainte de moarte aude din nou melodia iubirii. In ultima parte se viseaza inconjurat de vrajitori, duhuri rele si diavoli care sarbatoresc noaptea de sabat. Chiar melodia lui draga se transforma intr-un cantec trivial. Viziunea se sfarseste cand hora sabatului se amesteca in apogeu cu Dies irae. Aparitia melodiei lait motiv face sa dispara sabatul, finalul fiind o victorie asupra fortelor malefice.
Mircea Tataru
Nascut la Lille, in Franta, dar de origine spaniola, Lalo s-a integrat in miscarea de renastere a muzicii instrumentale franceze. Desi a compus opere, simfonii, muzica de camera, el este cunoscut in lumea muzicala pentru creatia din genul concertistic. Fiind violonist, a scris 4 concerte dedicate acestui instrument. Trei dintre ele au denumiri particulare: concert rus, fantezie norvegiana si simfonia spaniola, lucrarea cea mai apreciata. Inspirata si ea din folclorul spaniol, ca si celelalte lucrari ale sale, Simfonia Spaniola se distinge prin melodiile sale expresive, prin ritmurile specifice peninsulei iberice si prin armoniile clare, nesofisticate. Prima auditie s-a petrecut la Paris, in februarie 1875, in interpretarea lui Pablo de Sarasate, caruia i-a fost dedicata. Trei ani mai tarziu, in aceeasi interpretare, a fost ascultata de Ceaikovski, care s-a aratat entuziasmat de lucrare. Vineri seara, pe scena salii „Capitol", o vom asculta in interpretarea maestrului Gabriel Croitoru.
In finalul concertului vom asculta celebra creatie a lui Berlioz — Simfonia fantastica. Aceasta simfonie marcheaza actul de nastere al muzicii programatice si al celei descriptive, fiind totodata si un manifest de estetica tip berlioz.
Berlioz a fost un personaj extrem de controversat; era adulat de unii, urat de altii, ceea ce ne aduce aminte de wagnerieni si antiwagnerieni. In fapt, ceea ce era de contestat la Berlioz, in Franta acelor ani, erau anumite trasaturi negative cum ar fi reclama zgomotoasa pe care o organiza la prezentarea lucrarilor sale, autoevidentierea de cate ori avea posibilitatea si, nu in ultimul rand, ostilitatea pe fata pentru unii din marii creatori contemporani lui. Acest superromantic care iubea la nebunie succesul si afirmarea avut si un mare numar de admiratori fara rezerve, care i-au alimentat si sprijinit dorinta de a compune. El a revolutionat muzica in momentul aparitiei creatiilor sale, Darius Milhaud spunand ca „opera lui Berlioz este inepuizabila in inventii, descoperiri indraznete, savante ". Sa amintim si celebrul sau talent de orchestrator.
Simfonia fantastica, terminata in aprilie 1830, are un program pe care compozitorul l-a distribuit spectatorilor inainte de premiera. Iata, pe scurt, cateva idei ale fiecarei parti. In partea intai, eroul o zareste pe femeia ideala si se indragosteste nebuneste. Visare, valuri de pasiune si portretul ei insotit de o tema care in mod constant se regaseste in toate cele cinci parti. Partea a doua incepe cu un bal la care asista eroul, cu muzica stralucitoare, fascinanta, dar si cu aparitia in minte a melodiei iubitei. Partea a treia se petrece intr-un peisaj campenesc unde un duet intre pastori il cufunda intr-o dulce visare.
In partea a patra, intr-un acces de disperare provocat de un mars al supliciului, eroul se otraveste cu opium datorita caruia are viziuni oribile, crede ca este condamnat la moarte si ca asista la propria executie. Inainte de moarte aude din nou melodia iubirii. In ultima parte se viseaza inconjurat de vrajitori, duhuri rele si diavoli care sarbatoresc noaptea de sabat. Chiar melodia lui draga se transforma intr-un cantec trivial. Viziunea se sfarseste cand hora sabatului se amesteca in apogeu cu Dies irae. Aparitia melodiei lait motiv face sa dispara sabatul, finalul fiind o victorie asupra fortelor malefice.
Mircea Tataru