Se afişează 1-10 din 33 rezultate.

-
De la lansarea sa, în luna iunie, programul național „Siguranța Copiilor, O Șansă Pentru Viitor” a parcurs primele etape ale unui demers construit pentru a porni de la experiențele reale ale copiilor și pentru a ajunge la soluții care ...

-
Între 3 și 5 ani, copilul își dezvoltă rapid vocabularul, imaginația și capacitatea de a înțelege emoțiile. În această etapă, poveștile au un rol important, deoarece îl ajută să descopere lumea din jur, să învețe cuvinte noi...

-
Interviu despre cercetarea din România, centrele de excelență, resursa umană, evaluarea organizațiilor de cercetare și rolul comunicării științei
Matematician, post-olimpic, absolvent al Facultății de Matematică din cadrul Universit...

-
Într-o lume în continuă schimbare, este esențial să rămâi informat și educat, inclusiv în domeniul financiar. Vei descoperi în cadrul articolului nostru cum poți face acest lucru, indiferent de vârsta la care te afli! Vom explora im...

-
Chiar dacă școala se închide pentru câteva luni, procesul de învățare nu ar trebui să se oprească, mai ales când vine vorba de protecția mediului. Creierul copiilor este asemenea unui burete - asimilează tot și se adaptează rapid la ...

-
Alegerea testului potrivit pentru cunoașterea limbii engleze poate influența multe planuri personale sau profesionale. Fie că vrei să aplici la o universitate din străinătate, să cauti un loc de muncă internațional sau să emigrezi, un te...

-
Pentru mulți, termenul "contabilitate" echivalează cu învățarea limbii chineze. Tabele nesfârșite, cu zeci de coloane și rânduri, calcule complexe, raportări frecvente spre ANAF, amenzi pentru orice eroare și tot așa.
Este o percepți...

-
Educația online a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani, devenind un element esențial în procesul educațional modern. Tranziția de la învățământul tradițional la cel digital a fost accelerată de evenimente globale recente, c...

-
Interacțiunea directă dintre profesor și elev a reprezentat (și încă este) pilonul educației. Dacă ar fi să ne uităm în trecut, la primele academii grecești și până la școlile moderne, conceptul ”față în față” a stat la ba...

-
O campanie recentă inițiată de Twinkl, cel mai mare furnizor de resurse educaționale online din România, se distinge printr-o abordare proactivă și inovatoare destinată să minimizeze aceste discrepanțe în România.
Analiza rezultatelor...
2106824210671721066162106155210615121061212105939210574821057362105301